VIDEO Un pensionar a descoperit că un şoarece îi făcea ordine în atelier noaptea:
vegis.ro

Un şoricel harnic a ajuns vedetă în Marea Britanie după ce un pensionar l-a surprins cu o cameră video ascunsă făcând curăţenie în timpul nopţii în atelierul din spatele casei.

Stephen Mckears, un pensionar de 72 de ani din Marea Britanie, începuse să-şi pună la îndoială propriile facultăţi mintale după ce a observat timp de mai multe zile că sculele şi obiectele pe care le lăsa seara în dezordine pe masa din atelier apăreau depozitate dimineaţa într-o ladă.

Şuruburi, şurubelniţe sau obiecte sanitare destul de grele erau cărate, în realitate, de un şoarece, pe care l-a surprins cu o cameră video dotată cu infraroşu şi senzori de mişcare.

vegis.ro

„L-am botezat Brexit fiindcă îmi pare că-şi face provizii aşa cum englezii o fac în perspectiva ieşirii din Uniunea Europeană”, a declarat amuzat Stephen Mckears.

Observaţiile repetate asupra comportamentului animalului au dus la concluzia că şoarecele „intră în tură” în jurul orei 2.30 dimineaţa şi lucrează conştiincios la ordonarea obiectelor din atelier de aproape o lună.

melimeloparis.ro
melimeloparis.ro
melimeloparis.ro
vegis.ro